„Busuioaca de Bohotin e steaua care luminează continuu în constelaţia soiurilor româneşti de vinuri aromate cu un imens renume.“ Nichita Stănescu, martie 1978
Vedeta incontestabilă a degustărilor de vinuri rose, în ultimii ani Busuioaca de Bohotin și-a câștigat locul binemeritat între soiurile emblematice ale României. Complexitatea gusto-olfactivă cu totul aparte a vinurilor obținute din soiul Busuioacă de Bohotin, precum și finețea și corpolenta lor specifică conferă acestor vinuri statutul de unicat în România.
Busuioacă de Bohotin - un soi nobil românesc
Este un soi nobil românesc de struguri din care se obține un vin rose, dulce și parfumat. În anul 1863 la vița-de-vie nobilă a apărut și s-a răspândit rapid în Europa un dăunător periculos, un parazit numit filoxera viței-de-vie care a distrus rapid plantațiile de viță-de-vie nobile. Pentru a salva aceste soiuri, s-a găsit alternativa de a le altoi pe un portaltoi rezistent la atacul filoxerei, păstrând caracteristicile soiului.
Până relativ recent, românii nu erau prea atrași de vinul rose, considerându-l carcalete, obținut facil prin amestecul dintre un vin alb și unul rosu. Această modalitate pentru obținerea vinului rose era și încă este repudiată, vinul rose adevărat obținându-se prin câteva tehnologii de vinificație distincte.
Totusi in Moldova, pe la începutul sec.al XX-lea, produs în cantitate foarte mică, acest vin rose era considerat o varietate de lux foarte stimată, o delicatesă rară, vinul dulce și aromat fiind servit la ocazii speciale protipendadei din înalta societate.
Vinul ascuns pe la casele boierești
Prima mențiune scrisă despre existența destul de izolată în spațiul românesc a soiului denumit ulterior Busuioacă, îi aparține destul de devreme, eruditului Bogdan Petriceicu Hașdeu (1838-1907) care-l descoperă în 1874 la conacul domnitorului Mihail Sturdza, ajuns pe acolo din arealul pontic, cel mai probabil de pe urma negustorilor care tranzitau drumurile în acele vremuri. În urma unui chestionar lingvistic realizat în perioada 1884-1892 sub îndrumarea lui Hașdeu soiul este identificat în mai multe localități din Moldova. Ulterior, istoricul acad.Nicolae Densușianu (1846-1911) confirmă acest lucru.
Renumele Busuioacei de Bohotin s-a propagat mai repede decât vinul
Prima descriere detaliată a acestui soi de strugure a fost făcută în 1926 alături de alte soiuri obținute în colecția ampelografică a Școlii de Viticultură din Huși. Cel care a „redescoperit” acest soi existent din vremuri îndepărtate, ajuns întâmplător cu elevii săi prin zonă, a fost Constantin Hogaș, director al Școlii de Viticultură din Huși în perioada 1918-1937. În toamna anului 1925, Constantin Hogaș a început o cercetare amănunțită a situației viticole a fostului județul Fălciu (astăzi Vaslui), unde a fost servit de localnici cu un vin dintr-un anume soi de strugure, gustul acestuia impresionându-l profund și antrenându-i curiozitatea cu privire la soiul din care era produs vinul.
În satul Bohotin a găsit o vie întreagă bătrânească, indigenă, cu diverse soiuri cunoscute, dar fără nici un butuc altoit, însă a găsit și câțiva butuci izolați cu struguri vineții despre care proprietarul spunea că provin din corzile aduse de la fosta curte a reședinței domnești de la Bohotin a lui Mihail Sturza, domn al Moldovei în perioada 1834-1849 și a aflat că strugurii roz-vineții tămâioși sunt cultivați local de mai mulți gospodari, soiul fiind denumit de ei Busuioacă vânătă de Bohotin. În aceeași toamnă au fost luați struguri pentru analize și corzi care au fost altoite și introduse în colecția ampelografică sub numele de Busuioacă vânătă de Bohotin-Huși.
Timp de aproape 40 ani soiul a rămas doar în colecții ampelografice și în culturi răzlețe ale unor gospodari, pentru ca în 1964, profesorul Avram D. Tudosie, de la aceeași Școală Viticolă din Huși să identifice și să marcheze butucii din acest soi aflați în viile bătrâne din Huși și din împrejurimi și să obțină tot în 1964 primul vin destinat consumului larg, după care rezultatele experimentale obținute au determinat extinderea suprafețelor cultivate cu acest soi la IAS-ul din Bohotin precum și la mai multe alte stațiuni viticole și a început popularizarea pe scară largă a acestui vin.
Puțină geografie despre Bohotin și Huși
Huși este din punct de vedere administrativ teritorial un municipiu în județul Vaslui, în timp ce Bohotin este un sat în comuna Răducăneni din județul Iași. Distanța între Huși și Bohotin este de 45km. Din punct de vedere al organizării vitivinicole Podgoria Huși (Vaslui) are peste 3,000 ha și este compusă din Centrele viticole Huși, Averești și Crasna-Lohan. Pe de altă parte, astăzi Podgoria Iaşi cuprinde plantațiile viticole Copou–Şorogari, Galata, Uricani, Bucium, Comarna, Tomeşti, Covasna și Bohotin. Centrele viticole Tomeşti, Covasna, Comarna şi Bohotin sunt înşirate la distanţe între 10 şi 40 km sud-est de Iaşi, se găsesc în condiţii fizico-geografice identice şi intră, sub aspect economic, în sfera de influenţă a oraşului Iaşi. Acesta este motivul pentru care Centrul viticol Bohotin a fost ataşat podgoriei Iaşi şi nu celei de la Huşi.
Orașul Huși: Școala Viticolă, Muzeul viticol și Vinoteca națională
La Huşi, prof. Avram D. Tudosie a fondat în 1964, în cadrul actualului Colegiu Agricol „Dimitrie Cantemir” „Muzeul viti-vinicol al Şcolii Viticole şi podgoriei Huşi”. Pe lângă acest muzeu prof. Avram D. Tudosie i s-au recunoscut meritele ridicării la înalte performanțe și a Vinotecii din Huși. În vinotecă sunt peste 30.000 de sticle de vin din principalele soiuri și podgorii din întreaga Românie, ceea ce îi conferă un caracter unic. Importantă este și vechimea licorilor, unele din 1948, fapt ce face ca vinoteca să fie a treia din România din acest punct de vedere.
Prof. Avram D. Tudosie (1931 - 2019), membru al Academiei Oamenilor de Știință din România, profesor doctor inginer în viticultură şi vinificaţie, degustător naţional autorizat în vinuri este cel care a inventat numeroase proceduri viti-vinicole, printre care și o metodă nouă de fermentare utilizată în realizarea vinurilor, inclusiv cele spumante. Alături de alți înaintași ai săi, prof. Avram D.Tudosie de la Huși i se recunoaște contribuția la păstrarea, dezvoltarea și răspândirea renumitului soi denumit pe scurt, dar și cu multă mândrie locală: BBH (Busuioacă de Bohotin-Huși), precum și al unui alt soi renumit de strugure care dă un vin ce se pretează mai puțin învechirii: Zghihară de Huși.
Vinul rose de bună calitate, à la française
Modernizarea societății române a evoluat în mare parte sub influența spiritualităţii franceze. Românii au avut contacte frecvente cu mediul spiritual francez, înainte și apoi după Unirea Principatelor, fiind puternic influentați de ideile, comportamentul și tendințele pariziene, de modelele unei societăți foarte apreciate. Dar licorile produse din soiurile sinonime al nostru și cel franțuzesc diferă atât de mult încât cele două nu pot fi confundate. În timp ce vinul Muscat de Frontignan este un vin rose sec, ce face pereche bună cu fructele de mare, din Busuioacă de Bohotin se produc licori mult mai complexe, demiseci, demidulci sau dulci, ce pot fi consumate ca atare, sau chiar împreună cu desertul de după o masă îmbelșugată.
Armata franceză a Mareșalului Joffre și a Generalului Berthelot venită să sprijine și să modernizeze armata română pentru a lupta alături de români în primul război mondial, a continuat să lase aceeași amprenta occidentală pariziană în perioada boemă interbelică, atribuind Bucureștiului renumele de Micul Paris.
La acea vreme la baluri, recepții sau petreceri se regăseau din belșug aceleași tendințe în întreg domeniu gastronomic, vinurile românești erau în întrecere cu băuturile fine sau șampaniile originale franțuzești. Protipendada românească a putut astfel să descopere că în afara a ceea ce cunoștea despre vinul alb sau roșu, francezilor în special le plăceau și vinuri mai interesante, de culoare rose, cu gust aromat și parfumuri foarte plăcute. Aceste vinuri rose franțuzești însă, nu erau amestec de vin alb și vin roșu.
În 1936, la Concursul național de vinuri de la București, academicianul G. Ionescu-Șișești (1885-1967), întemeietorul actualei Academii de Științe Agricole și Silvice București, i-a prezentat vinul obținut din Busuioacă de Bohotin regelui Carol al II-lea, astfel: „Acest vin roz și parfumat este un dar unic, cu o culoare de briliant, ce merită degustat stând în picioare, ca o prețuire în plus”. Regele Carol al II-lea a gustat din pahar, după care spuse: „Nu în picioare, ca la împărtășanie, ci în genunchi, ca la spovedanie!”
Descrierea soiului de struguri
Obținut de săteni prin selecție populară, din vița sălbatică existentă din abundență în aceste locuri, soiul Busuioacă de Bohotin a apărut și s-a remarcat din timpuri stravechi, în zona actualei localități Bohotin. Fiind un soi autofertil, adică procesul de fecundare se face cu polen provenit din aceeași floare, Busuioaca de Bohotin are avantajul că poate fi cultivat în plantații pure pe suprafețe mari, deci nu în amestec cu alte soiuri, având astfel posibilitatea obținerii unor cantități apreciabile de vinuri, numai din acest soi.
Soiul acesta a devenit celebru datorită specificității sale, fiind singurul soi românesc pentru vinuri aromate de culoare roze spre roșu. Rezistența biologică la boli a Busuioacei este mijlocie, putând ridica probleme în anii nefavorabili viței-de-vie. Are, în schimb, o rezistență bună la ger.
Strugurii au mărime medie, uneori cu ciorchinele aripat. Relativ dense pe ciorchine, boabele sferice au mărime mijlocie cu pielița subțire de culoare violet închis cu nuanțe vineții și miezul crocant necolorat. Pulpa este zemoasă și cu aromă inconfundabilă, caracteristică soiului.
Arealul de răspândire și de cultivare
Se adaptează condiţiilor ecoclimatice din N-E Moldovei și din Subcarpații de Curbură, cele mai bune rezultate obţinându-se pe terenurile în pantă, cu expoziţie sudică, însorite. Conform ONVPV în 2021, în România se cultivau cu Busuioacă de Bohotin 687,69 ha. Din 34 de zone certificate D.O.P. (denumire de origine protejata) existente în România, în 8 este admisă Busuioaca de Bohotin: Bohotin, Cotești, Cotnari, Dealu Mare, Huși, Iana, Iași și Pietroasa.
În România, în colecțiile a 10 din 15 stațiuni de cercetare există soiul de bază și clonele sale, create de către cercetătorii geneticieni-amelioratori români: Busuioacă de Bohotin, Busuioacă de Bohotin 26 Pietroasa, Busuioacă de Bohotin 5 Iași, Busuioacă de Bohotin 9 Cotnari, Busuioacă de Bohotin 5 (aromat condimentat) și Busuioacă de Bohotin selecția Ștefănești, toate de culoare rose.
În afară de România, soiul mai este cultivat în Franța, Italia, Germania și Spania.
Origine disputată
Există opinii diferite cu privire la originea acestui soi: fie că a fost adus din Grecia antică împreună cu Tămâioasa românească cu care se aseamănă, fie că este din zona Bohotin. Cel mai probabil este că ambele enunțuri conțin câte o parte de adevăr.
În lume sunt patru soiuri principale din sortogrupul Muscat a petits grains (Muscat cu boabe mici), principala diferență fiind culoarea bobului de strugure: alb, roz, roșu și negru, ultimele trei fiind considerate variații somatice ale primului soi.
În România, sunt câteva soiuri despre care se afirmă că numele lor sunt doar niște sinonime ale celor de mai sus. Astfel, avem soiul Tămâioasă românească (alb), Tămâioasă roză (roz) și Busuioacă de Bohotin. Acest ultim soi este încadrat fie la categoria soiuri roz, fie la roșii, fie la negre, deși el are culoarea vânătă, violetă. Pentru a clarifica situația, într-un studiu din 2017 se arată că, pe de-o parte, în urma unor analize cu aparatură modernă, profilul markerilor SSR se potrivește cu cel al soiului Muscat a petits grains blancs, iar pe de altă parte, culoarea roșie a boabelor și descrierea ampelografică indică o asemănare cu Muscat a petits grains rouges.
Însa in catalogul VIVC (Vitis International Variety Catalogue- www.vivc.de) Busuioacă de Bohotin este listată doar ca un sinonim al soiului Muscat a petits grains rouge pe lângă alte 112 sinonime, dintre care: Tămâioasă de Bohotin, Busuioacă vânătă de Bohotin, Tămâioasă vânătă de Bohotin, Tămâioasă violetă - în România; Muscat violet commun, Muscat violet de Madere, Gros Muscat violet- în Franța; Moscatto violetto - în Italia; Moscatel gordomorado - în Spania; Muskateller violetter - în Germania.
Concluzia trasă este aceea că Busuioaca de Bohotin este varianta somatică roșie a soiului Muscat a petits grains blancs, dar mai târziu a apărut opinia că Busuioaca de Bohotin nu este o mutație roză a Muscat a petits grains blancs, ci este un soi distinct romanesc. Busuioaca de Bohotin se afla pe lista aprobată a ONVPV cu soiurile de struguri de vin care pot fi plantate, replantate și altoite pe teritoriul României în scopul producerii vinului. Conform catalogului OIV 2013, unde este înregistrată la nr.538, pentru România primul nume al soiului este Busuioacă de Bohotin, are culoare roz și sunt admise la etichetare sinonimele: Schwarzer Muscat, Muscat violet cyperus; Muscat rouge de Frontignan; Muscat Fioletovai.
În cazul vinurilor cu DOC (denumire de origine controlată) “BOHOTIN”, maturate minim 6 luni în vase de stejar şi învechite în sticlă timp de cel puţin 6 luni, poate fi utilizată la etichetare menţiunea tradiţională Rezervă.
În cazul vinurilor DOC “BOHOTIN” maturate minim un an în vase de stejar şi învechit în sticlă timp de cel puţin 4 ani, poate fi utilizată la etichetare menţiunea tradiţională Vin de vinotecă.
Descrierea vinului
Busuioaca de Bohotin fiind un soi specific pentru vinuri aromate, în procesul tehnologic de vinificare a strugurilor se utilizează macerarea și fermentarea parțială pe boștină, care durează în medie două zile, cu scopul de a trece în must aroma strugurilor localizată în pielița boabelor. Odată cu aroma, are loc și extracția culorii ce se găsește în pielița boabelor.
Aroma tipică de Tămâioasă a vinurilor obținute din Busuioacă de Bohotin este asemănătoare cu cea a strugurilor din care provine și se păstrează aproape în întregime în perioada când vinul este tânăr.
De obicei este vinificat în dulce sau demidulce, iar dacă este vinificat în sec poate să capete eleganța roseurilor din Provence. Când strugurii se culeg mai târziu, în cursul lunii octombrie, la supracoacere, se obțin vinuri naturale licoroase.
Vinurile obținute au așa numita popular culoare de "trandafir topit", cum este în general cea a frunzei de ceapă uscată, sau roșu deschis, roz sau roz-vinețiu. Mirosul este un amestec de petale de trandafir şi busuioc. Gustul are arome plăcute, gust lung, impresionant. De asemenea, se pot găsi note minunate de căpșuni proaspete, fructe de pădure, pepene galben, portocale, piersici și, bineînțeles, busuioc și chiar tămâie.
Tăria alcoolică variază între 11,5-12,5, uneori chiar mai mult. În anii favorabili procesului de supramaturare se obțin vinuri de calitate deosebită, cu potențial alcoolic de peste 16,3. Aceste vinuri se păstrează pentru învechire în sticle, având o evoluție calitativă bună până la circa 16-20 ani. Trebuie precizat faptul că din soiul Busuioacă de Bohotin nu se pot obține producții bune în fiecare an de vinuri dulci și demidulci naturale, cu calități deosebite deoarece condițiile climaterice diferă de la un an la altul. Cupajat cu alte vinuri, vinul de Busuioacă le crește acestora conținutul de alcool și le imprimă aroma plăcută de tămâios.
Etimologie
Prima parte a denumirii - Busuioacă vine de la planta aromatică. Dar nu este vorba despre busuiocul pe care îl cunoaștem foarte bine cu toții, ci la o varietate mai roșiatică a sa, care are o aromă mai înțepătoare. Numele de Busuioacă era folosit exclusiv în Moldova, iar Tămâioasă în celelalte regiuni ale țării. Vinul obținut are și el un miros specific subtil care amintește de busuioc. Denumirea locală pe care a primit-o în România este puternic influențată de practicile ortodoxe, deoarece busuiocul considerat o plantă sfântă, este folosit în cultul Bisericii Ortodoxe, preoții folosind mănunchiul de busuioc în ritualul sfințirii apei și la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.
A doua parte a numelui este o indicare a locației și este o dovadă că acest soi aparține acestor plaiuri, el apărând în aproape toate denumirile sinonimale sub care a fost cunoscut acest soi în decursul timpului (Busuioacă vânătă de Bohotin, Tămâioasă de Bohotină, Tămâioasă vânătă de Bohotin, etc).
Dificultatea unei trasabilități clare a etimologiei rezidă în lipsa informațiilor consemnate, primele descrieri scrise despre soiurile de struguri apar abia în jurul anilor 1850, când toate tratatele de agricultură au început să înregistreze soiuri din ce în ce mai multe, însoțite și de scurte explicații ale acestora.
Până atunci oamenii se ocupau mai degrabă cu munca pentru cultivarea soiurilor de struguri, fără a acorda atenție detaliilor, fiecare botezând local plantele, după criterii diverse, așa cum arăta prof. Ion Nuță (1937-2011), reputat lingvist și istoric literar, într-o broșură de 40 pagini editată de Edit.Academiei Române (1971) “Denumiri pentru soiuri de struguri în Moldova”. Studiul arată în detaliu, datele din 818 localități, modul în care era atribuită puzderia de denumiri ale acelorași soiuri plantate: după culoarea boabelor, forma boabelor și a ciorchinelui, nume de animale, păsări, arbori, plante, fructe, după perioada de coacere a strugurilor, denumiri din alte limbi, etc.
Un vin râvnit, dar falsificat sălbatic
Falsificările vinurilor se referă mai mult la vinurile de consum curent, uneori şi la cele de calitate superioară şi în special la vinurile aromate. Legile în vigoare specifică destul de clar interdicții și pedepse în cazurile când consumatorul este indus în eroare, dar cu toate acestea tentația unor producători este suficient de mare încât să accepte riscurile, efectul general obținut fiind neîncrederea consumatorului în oferta de vinuri românești față de vinurile din import. Tendința de falsificare apare în principal la vinurile deosebite care au o mare căutare, dar se oferă la prețuri mai mici comparativ cu originalul.
Viorel Stoian (1935-2013), creatorul școlii românești de degustare, analiza în 2001 mecanismul prin care un vin dintr-un soi binecunoscut, a ajuns să se găsească pe piaţă în cantităţi de 3-4 ori mai mari decât se pot obţine din producţia autohtonă de struguri din acest soi. Cele mai falsificate vinuri sunt cele sunt cu gust dulce, prin adăugarea artificială de zahăr, obținerea unei anumite culori fiind o problemă simplu de rezolvat.
Recunoaștere și apreciere
Se poate aprecia că vinul obținut din acest soi va cunoaște o căutare deosebită, într-o piață cu o ofertă tot mai limitată la vinurile obținute din soiuri internaționale.
"Busuioaca de Bohotin-Huși cea fin aromată și distins colorată este o adevarată purpura lichidă și parfumată". Afirmația îi aparține lui Louis Orizet (1913-1998) - director al Institutului Național de Vinuri din Franța, om politic francez, scriitor și apreciat inginer agronom, promotor al vinului franțuzesc Beaujolais nouveau, în anii 1970.
O dovadă a recunoașterii unicității soiului Busuioacă de Bohotin ca soi românesc, pe plan mondial, este precizarea făcută în lucrarea apărută în 2015 la Editura Hachette, "Dictionnaire Encyclopedique des Cepages" (Dicționarul enciclopedic al soiurilor). Acest dicționar, ce cuprinde aproape 10.000 de soiuri de viță-de-vie existente în lume, precizează clar că "Busuioaca de Bohotin este soi de vin roșu aromat din România".
În prezent, soiul Busuioacă de Bohotin cunoaște o puternică revenire, fiind plantat sau în curs de plantare pe suprafețe întinse.
„Busuioacă Bohotină
Porţi în suflet doar o vină:
Ai aroma prea divină
Şi culoarea ce lumină
Viaţa noastră, prea puţină,
Ce se duce, să nu vină!
Îţi descopăr doar o vină:
Eşti sublimă, dar… puţină!“ 1978, Nicolae Dragoş - poet, scriitor și jurnalist român