Lista Crame

Aici gasesti lista completa a cramelor disponibile pe Wine360

Agape

Concepem vinurile
Agape Artă&Natură făcând un pas înapoi de la tehnologia enologică industrială, pentru a ne apropia de sensibilitatea senzorială și pentru a pune în valoare exprimarea teritorială.

Prețuim vinurile care oglindesc zona de proveniență, iar Silagiu „satul așezat pe trei văi”, are o puternică tradiție viticolă, unde atât soiurile românești, cât și cele internaționale, se exprimă unic. Creăm vinuri „uno tantum”, sincere, diferite, care să emoționeze și să vă aducă în pahare pasiunea, natura și astrele. Cu intervenții minime în cramă, strugurii, culeși manual de localnici, sunt doar conduși, fără a le impune ce să devină, pentru că ne dorim ca rezultatul să nu fie o masa uniform, ci o paleta de detalii, ce vor contura armonios întregul.
Producem vinuri în serie limitată, iar fiecare sticlă, îmbuteliată și etichetată de mână, spune povestea autentică a anului viticol și a viței de vie.

Vezi mai multe produse

Alexakis

Alexakis este cea mai mare crama privata din Creta care in momentul de fata colaboreaza cu toti producatorii din zona de viticultura inclusiv pentru o selectie atenta a gamei de vinuri varietale.
Rezultatul este in sticla, vinuri foarte apreciate bazate pe o cunoastere in detaliu a microclimatului cretan, a varietatilor grecesti si a terroir-lui.
Crama Alexakis vinifica atat soiuri grecesti autentice cat si soiuri internationale:
-Malvasia, Assirtyko, Villana, Dafni, Thrapsathiri, Muscat si Vidiano;
-Cabernet, Syrah, Merlot, Chardonnay, Sauvignon Blanc.

Vezi mai multe produse
AnaMaria Prodan

AnaMaria Prodan

Colecția de Prosecco Superiore DOCG semnată de Anamaria Prodan reunește tradiția de elită din Valdobbiadene cu un design minimalist de lux, oferind o experiență senzorială definită prin excelență și succes. De la rafinamentul catifelat al ediției Extra Dry cu inscripții aurii, dedicată feminității, până la caracterul sec și impunător al versiunii Extra Brut cu detalii argintii, această gamă exclusivistă este creată pentru a transforma orice celebrare într-un moment de prestigiu.

Fii parte dintr-o poveste a succesului și rafinamentului. Alege-ți preferatul din colecția exclusivă și celebrează cu stil!

Vezi mai multe produse

Ardenghi

Când cerul este senin, din acest amfiteatru prealpin, puteți vedea turlele Dogilor Venetieni și laguna strălucitoare. Ne aflăm în luxurianta Alta Marca din Treviso, într-o rețea densă de podgorii, nu departe de mare și foarte aproape de Dolomiți.

Mattia Ardenghi și Lorenzo Bormioli își îngrijesc rândurile cu adevărată pasiune, făcând lucrurile pas cu pas, respectând vremurile și nevoile podgoriei cu o cercetare meticuloasă și continuă pentru eleganță și curățenie în toate etapele: de la vinificare până la producerea vinului spumant. Eleganță pe care o regăsim în toate paharele semnate Ardenghi, simbol incontestabil al Pasiunii Italiei.

Vezi mai multe produse

Artisan Winery

O cramă boutique din satul Păuliș, județul Arad, într-un ținut armonios vegheat de munții Zarandului și scăldat de apele Mureșului, din regiunea viticolă Miniș, care ne spune o poveste frumoasă: “Artisan Winery este o Cramă în care țesem Suflet, Pasiune, Bucurie pentru a înfrumuseța fiecare zi” și “Fiecare sticlă are de spus o poveste - each bottle has a story to tell”.

Suntem o Cramă Boutique de familie si vom rămane o Cramă Boutique, care va procesa pănă la maxim 20 de hectare! Pasiunea pentru vin ne-a deteminat sa reluăm pe calcaroasele dealuri ale Paulisului, drumul deschis de stră-străstrăbunicii nostri. Suntem dedicaţi producerii vinurilor albe si rosii, dar si rose, vinuri ce evolueaza si cresc in complexitate, unele putănd sa ne bucure simţurile pentru numeroase primăveri.
Ne-am Inspirat din Filosofia Meşterilor Artisani iar vinul ce il creăm se susţine pe Valorile lor: Pasiune, Inventivitate si Preocupare pentru Detalii! Artisan Winery isi propune să reprezinte pentru iubitorii de vin o experienţă ce trebuie neapărat traită si repetată.

Vezi mai multe produse
Aurelia Visinescu

Aurelia Visinescu

Într-un pahar de vin poti să citești mai mult decât o poveste, povestea mea de oenolog care începe cu dragostea pentru natură. Când iubești natura și via, îi dai tot ce ai mai bun iar ea te răsplătește cu generozitate.

Domeniul nostru de la Săhăteni reunește în prezent 82 ha vie și o cramă ultramodernă de procesare, îmbuteliere și maturare a vinurilor în barriques și la sticlă.

Stilul de vinificație îmbină tehnici din Lumea Veche cu cele din Lumea Nouă, iar vinurile preferăm să le producem în loturi mici, pornind de la 2500 sticle până la 20.000 de sticle în anii favorabili anumitor soiuri.

Vezi mai multe produse

Avincis

AVINCIS este simbolul renașterii vinului românesc, sub semnul tradiției și al modernității.
În continuarea acestei tradiții de familie, dar și a tradiției mult mai bogate și mai vechi a podgoriei Drăgășani, proiectul nostru are în centrul său dimensiunea viticolă și oenologică.

Ambiția de a pune în valoare soiurile autohtone în dialog cu soiurile internaționale are un suport propice în terroir-ul calcaros și argilos de pe dealul Dobrușa. Vinurile AVINCIS îmbină esențele acestui teroir și lumina răsăriturilor, amiezelor și a apusurilor.
Domeniul Vila Dobrușa și-a deschis porțile pentru iubitorii vinului în vara anului 2011, si cuprinde conacul, crama AVINCIS, 43 hectare de viță de vie, mai multe hectare de pădure și amenajarea peisagistică.

În întregul său, proiectul Vila Dobrușa este un spațiu de libertate și comunicare. Cine pătrunde în acest spațiu descoperă o altă Românie, aceea a lucrului bine făcut, a frumosului și a armoniei.

Vezi mai multe produse
Baiatu in Iarba

Baiatu in Iarba

Băiatu în Iarbă este o gamă de vinuri creată din imaginația artistului Puya. Atât vinurile cât și etichetele sunt create astfel încât să reflecte personalitatea artistului și stilul sau autentic.

Atunci când te uiți la raft ești un enolog serios, analizezi întorci sticla pe toate părțile, te uiți din ce regiune vine, anul țară etc.
La primul pahar ești un somelier. Îl gusti puțin, plimbi paharul, îl învârți, îl miroși.
După ce se duce prima sticlă te apuci de dans chiar dacă tu nu știi să dansezi. Râzi, plângi, povestești ce vrei și mai ales ce nu vrei.
Ce să mai...
EȘTI DE-AL NOSTRU!

Băiatu' în iarbă, de pe meleagurile Salajeanului.

Vezi mai multe produse
Balla Geza

Balla Geza

Producem struguri pentru vin pe o suprafață de 124 hectare, pe patru plaiuri din zonă: Păuliș, Covăsânț, Ghioroc și Cuvin, soiurile roșii ocupând 80% din suprafețe.

Vinurile obţinute pe propria proprietate, se păstrează în pivniţele noastre cu o capacitate de depozitare de 8000 hl, în budane de stejar şi barrique-uri pentru vinuri roşii, iar vinurile albe și rosé se vinifică în tancuri din oţel inoxidabil, cu temperatură controlată.

Vinurile noastre au o personalitate specifică, cele roșii sunt intens colorate, plăcut catifelate, fine și fructuoase, pe care își pune amprenta terroirul Minișului. Soiurile autohtone Feteasca Neagră şi Cadarca respectiv cele internaționale Pinot Noir, Merlot, Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc le producem prin tehnologii clasice de vinificare urmând conceptul de minimă intervenție, fără drojdii selecționate, la temperatură controlată, urmate de o perioadă de maturare în butoaie mari și o parte în butoaie mici, majoritatea la a doua sau a treia utilizare.

Vezi mai multe produse

Basilescu

Îndeplinirea visului de a produce vinuri unice, de excepție, prin recuperarea podgoriilor a început după anul 2003, când moştenitoarea lui Nicolae Basilescu reuşește să-și redobândească o parte din bunuri printre care via și conacul de la Urlați.

Viile, conacul și noua cramă înfiinţată in 2008 reprezintă azi locul unde vechile tradiții îşi găsesc valențe moderne. Viile cu soiuri preponderent românesti sunt readuse la viață și îngrijite cu pricepere și dragoste, astfel încât să ofere vin de înaltă calitate, caracterizat prin eleganță, excelentă și distincție.

Filosofia Cramei Basilescu se bazează valorificarea unicităţii terroir-ului exprimat prin: sol, clima, poziționarea parcelelor, soiurile cultivate şi tehnologia de vinificaţie.
Vinul Basilescu păstrează şi un strop din istoria interbelică, amintindu-ne de caracterul puternic şi revoluționar al vizionarilor Basilescu; este un mod de a ne întoarce în timp, de a ne contopi cu idealurile Basilescu, cu pasiunea și dorința de emancipare.

Vezi mai multe produse
Bauer

Bauer

Fondata in 2012, Crama Bauer este situata in Dragasani, Jud. Valcea, in inima Podgoriei Dragasani. Noua crama este conceputa pentru a permite vinificarea unor cantitati mici de struguri, din soiuri rare sau nedescoperite inca de iubitorii de vinuri, culese de pe parcele vechi, bine ingrijite.

Oenologul Cramei, Oliver Bauer, de origine Germana, a venit pentru prima data in Romania in 2003, cand i s-a dat imensa sansa sa isi aduca contributia la renasterea traditiei cramei Stirbey. A avut astfel ocazia sa cunoasca, sa vinifice si sa inteleaga soiurile romanesti, precum Cramposie, Tamaioasa Romanesca, Novac, Negru de Dragasani.

Vazand potentialul deosebit al viticulturii romanesti, mai ales prin punerea in valoare a soiurilor cultivate de sute, chiar mii de ani in Romania, a decis sa isi inceapa si propria afacere, ca o extindere a activitatii.

Vezi mai multe produse
Budureasca

Budureasca

În inima podgoriei Dealu Mare, într-o oază de liniște, se ridică însoritele coline ale viilor Budureasca – loc străvechi, cu rădăcini adânci în istoria și cultura vinului. Dovezile arheologice găsite în apropiere sugerează că acest loc are o tradiție deosebit de bogată în vinificație, încă din vremea dacilor sau chiar a strămoșilor lor, vechii traci.

Nu este o coincidență faptul că limba pe care românii o vorbesc astăzi mai păstrează încă destul de mulți termeni dacici cu aplicabilitate în domenul cutivării viței-de-vie. Cuvinte precum: butoi, cârcel sau strugure arată încă o dată că moștenirea dacică în crearea vinului a fost și continuă să fie de o o importanță fundamentală

Vezi mai multe produse

Cantina La Salute

Crama este situată în inima câmpiei Treviso, pe malul stâng al cursului mijlociu al râului Piave, în centrul unei zone care a fost întotdeauna legată de prezența râului. Gestionarea scrupuloasă a fazelor de producție și utilizarea tehnologiilor moderne au permis companiei să obțină numeroase premii și recunoașteri la evenimente internaționale de vin precum „Decanter”, „Concours Mondial de Bruxelles”, „The Vinitaly International Competition și selecția regională”. „Enoconegliano”.

La 21 februarie 1969, datorită intuiției fericite a celor unsprezece membri fondatori inițiali, a luat naștere „Cooperativa Agricola La Salute”, care a luat numele satului Ponte di Piave dedicat deja în secolul al XVI-lea cultului B.V. al Sănătății din Veneţia.

Vezi mai multe produse

Casa Rotarescu

Casa Rotarescu este crama familiei Rotărescu din Ceptura de Jos

Misiunea noastră este una cât se poate de clară:

Dorim să creăm contexte unice bazate pe chimia dintre oamenii adunați împreună la un pahar sau mai multe de vin.

Încearcă noile vinuri din gama Val Vârtej, făurite cu grijă dintr-un asamblaj secret ce abia așteaptă să te surprindă.

Vezi mai multe produse

Castell Dor

Cramele Castell d’Or sunt situate în zona Comtats de Barcelona, un pamant cu peisaje diverse, compus în principal din văi frumoase cuibărite între lanțurile muntoase joase. Strugurii pentru Cava Castell d’Or provin dintr-o regiune cu o îndelungată tradiție de viticultura înapoi cu mai bine de 2.000 de ani. Castell d’Or este alcătuit din 16 crame din diferite zone viticole din Penedès, Baix Penedès, Conca de Barberà, Alt Camp, Tarragona și Lleida. Este uniunea a peste 2.200 de familii de viticultori care cultivă viță de vie și produc vinuri și cave de calitate și caracter, din generație în generație, de mai bine de 100 de ani. Aceste crame, cu această istorie de peste un secol, au decis să-și unească forțele și să-și împărtășească cunoștințele privind procesele de vinificație, vinificație, îmbuteliere și distribuție de vinuri, cave și ulei de măsline de calitate premium.

Vezi mai multe produse

Catalin Bordea

Dor De Casă este noua gama de vinuri lansată în 2025 de artistul si comediantul Cătălin Bordea.

Dor de Casă nu e despre geografie. E despre oameni, mirosuri, amintiri și liniștea aceea pe care o simți doar când ești cu ai tăi, sau doar cu tine.

E despre o voce de demult care-ți spune „ai mâncat?”, despre aerul din curtea copilăriei, despre felul în care tăcerea poate fi uneori cel mai bun răspuns.

E vinul care nu încearcă să impresioneze, dar îți rămâne în suflet. Nu se laudă, dar îți spune tot. E sincer. Ca o scrisoare găsită într-o cutie veche. Sau ca o glumă bună spusă într-o seară lungă.
Vezi mai multe produse

Cepari

Crama Cepari este o emblemă creată de pasiunea pentru vin a enologului Ilarie Prioteasa. Ucenicia ca stagiar în vechile crame ale Drăgăşanului a fost continuată la nivel profesional în crama proprie, concepută după standardele moderne mereu în schimbare ale domeniului. Investiţiile în plantaţii, tehnologie, oameni şi promovare încearcă să rescrie o continuitate a istoriei vinului pentru zona de originea soiului Crâmpoşie.

Crâmpoşia, va constitui pariul nostru pentru viitor, în memoria locurilor şi oamenilor care l-au selectat şi ameliorat dupa momentele de cumpănă ale viticulturii. Sortimentul de Cepari s-a comercializat în perioada postbelică preponderent în Bucureşti sub marcă proprie, fiind menţionate Halele Obor cu magazine specializate marca „Vin de Cepari”.
Povestea vinului de Cepari continuă...

Vezi mai multe produse

Chateau Cristi

Numele lui Vladimir Cristi este scris cu litere de aur în istoria vinificației Republicii Moldova. Personalitatea sa este asociată cu o serie de evenimente politice și decizii progresiste luate la începutul secolului XX. Fiind primar de Chișinău, un patriot înfocat și un vinificator talentat, acesta a transmis mai departe, din generație în generație, tradiția de a produce vinuri de înaltă calitate, cunoscute astăzi în întreaga lume. Un secol mai târziu, Chateau Cristi urmează tradițiile familiei Cristi, de descendență nobilă, cu aceeași fidelitate față de calitate și cu dragoste pentru vinificație.
Astăzi, podgoriile sale se întind pe 120 de hectare, fiind situate în vecinătatea satului Găvănoasa, în celebra zona istorică Valul lui Traian din sudul Moldovei. Aici, Chateau Cristi cultivă 12 soiuri de viță-de-vie.

Vezi mai multe produse

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!