Situată în centrul Podișului Dobrogei, în apropiere de podgoria Murfatlar, pe o suprafață de 11 ha ce conferă viței de vie condiții favorabile de creștere, Crama Gabai a luat naștere în urmă cu două generații, iar povestea continuă. Pentru că moștenirea lăsată de bunicul nostru nu este doar numele. Este și pământul, este și sufletul, este și dragostea pentru frumos și bun. Și-a dorit ca cei care-l urmează să împărtășească aceeași pasiune pentru vinul de calitate. Iar astăzi, Crama Gabai vine sa concureze cu vinuri precum Muscat Ottonel, Riesling Italian, Fetească Neagra sau Pinot Noir.
Dorința noastră este aceea de a produce vinuri deosebite și pline de aroma. Vrem ca în fiecare pahar să se regasească o parte din pasiunea noastra pentru lucrul bine făcut, cu implicare și responsabilitate. Vrem ca cei care degustă vinurile de la Crama Gabai, să ramână cu aroma buchetului boabelor de struguri proaspăt storși. Vrem să zâmbească și să-și mai dorească
Vezi mai multe produse
Georgian Legend LLC a fost înființată în 2011. Este o companie de familie ce produce cele mai bune vinuri și brandy-uri din Georgia. Misiunea companiei este de a promova tradițiile, cultura și alfabetul georgian unic în întreaga lume. Vinul însuși face parte din cultura antică georgiană, având o tradiție documentară de 8000 de ani de producție a vinului. Principala locație pentru vița-de-vie este în Municipiul Gurjaani, în micro-zona Mukuzani. Familia deține aproximativ 50 de hectare de viță-de-vie în regiunea viticolă Kakheti. Toti strugurii sunt culeși manual de către muncitorii locali. Viile beneficiază de cele mai avansate tehnici de ingrijire iar vinul este produs în principal în zonele PDO (Denumiri de Origine Protejată), precum: Mukuzani, Kindzmarauli, Tsinandali.
Vezi mai multe produseCrama Gîrboiu este o afacere de familie înființată în anul 2005.
Suprafața viticolă acoperă aproximativ 170 de hectare și se află în arealul viticol Cotești, care este caracterizat prin condiții climatice deosebit de favorabile și un sol bogat în minerale – unic în partea de sud-est a României.
Crama Garboiu dorește sa producă si să ofere consumatorilor cele mai bune vinuri, renumite prin unicitatea locului si prin soiurile cultivate ale bine-cunoscutei podgorii de la Cotești, precum şi de tradiția recunoscuta de sute de ani de fabricare a vinului bun.
„Ne-am propus încă de la început să spunem o poveste unică, umană, tradusă prin calitate și atinsă de contribuția personală.” – Gîrboiu Constantin
Vezi mai multe produseO afacere de familie reprezintă longevitate și statornicie, lucruri care se reflectă direct în muncă pe care o faci. Vinurile Gitana nu reprezintă un simplu vin, ci o moștenire, rodul unei munci stăruitoare, ce a dus la o poveste fără cusur.
Trecerea timpului a demonstrat ca aceasta zona viticola, Valul lui Traian, este intr-adevar exceptionala pentru plantatiile de vita de vie. Anul 1953 marcheaza un punct de cotitura in istoria Vinariei Tiganca, aceasta transformandu-se intr-o adevarata „fabrica de vinuri”. Anul 1999 poate fi considerat un nou inceput pentru Vinaria Tiganca. Crama devine proprietate a familiei Dulgher, si in 2011 apar primele serii de vinuri imbuteliate sub marca Gitana.
Vezi mai multe produseÎn sensul clasic al termenului, cuvântul Gramma (cu origini în limba greacă veche) este sinonim cu scrisoare, literă, cuvânt. Pentru noi însă, Gramma este mai mult decât atât: este vinul conversației cu oamenii dragi, ce deschide apetitul pentru povești și degustări prelungite.
Amplasată la doar 8 km de centrul unuia dintre cele mai importante orașe culturale ale României – Iași -, crama GRAMMA oferă oaspeților săi experiențe autentice, cu adevărat memorabile. Poziționarea la limita nordică a culturii viței de vie, într-un climat rece, asigură vinurilor Gramma prospețimea si complexitatea specifică, ajutând totodată la conturarea unei personalități unice.
La 15 minute de centrul orașului Iași, pe una din cele 7 coline, se află viile noastre. Sauvignon Blanc, Busuioacă de Bohotin, Aligote, Fetească albă, Fetească regală, Fetească neagră și Merlot sunt soiurile pe care le cultivam pe cele aproximativ 20 de hectare de vie ce formează podgoria. Dintre acestea, 8 hectare sunt vii în vârstă, de peste 60 de ani, a căror rădăcină adâncă atinge chiar și 15 m, permițându-le astfel să exploreze toate tipurile de sol, să se hrănească cu săruri si minerale astfel încât compoziția strugurilor să fie mult mai complexă. Restul viilor sunt tinere, plantate în ultimii ani, după standarde moderne.
Vezi mai multe produseÎntre Barcelona și Tarragona, între mare și munți, cu un climat mediteranean ideal pentru cultivarea vinului. Din diversitate ia naștere unicitatea cavelor și vinurilor noastre „Honor by Jan Vidal”. Născută din mâinile unei familii agricole de fermieri din regiunea Penedes ca producători de Cavas și Vinuri, folosind metode agricole tradiționale și soiuri locale. Honor de Jan Vidal este esența pământului nostru, prospețimea climatului nostru mediteranean și expresia muncii noastre. Vinuri magice și cava care scot în evidență notele de fructe cu senzații vesele și echilibrate, pentru a împărtăși evenimentele gastronomice de zi cu zi.
Vezi mai multe produseCava Jaume Serra este situată în Vilanova i La Geltrú (Barcelona), la mai puțin de 5 km de Marea Mediterană, într-o enclavă unică, făcându-l cel mai apropiat cava de mare din Spania. Cu vederi unice și spectaculoase, unde podgoriile și marea se îmbină într-una singură.
Crama este înconjurată de 125 de hectare de podgorii cu soiuri Cabernet Sauvignon, Merlot, Tempranillo și Chardonnay. În unitățile noastre de vinificație, unde inovația și tradiția coexistă în armonie, avem o capacitate de producție de 5 milioane kg de struguri, cu cele mai moderne sisteme de producție și învechire, și o capacitate de 20 de milioane de sticle de vin pe an.
Dispunem de butoaie din stejar american si francez pentru a obtine vinuri de crianza, reserva si gran reserva de calitate superioara.
Vezi mai multe produseSuntem o familie tanara de antreprenori din judetul Bistrita-Nasaud, satul Jelna, fascinata de vin si de cultura vinului. Nu facem altceva decat sa continuam si sa ocrotim o poveste, o zona si un spirit viti-vinicol care a zacut adormit timp de mai multe secole aici in Jelna. Dealurile unde ne-am plantat vita-de-vie conform hartilor vechi de cateva secole ale acestei zone viti-vinicole, au fost cultivate cu vita-de-vie dar nu sunt specificate soiurile. Până şi pe harta iosefină realizată de Imperiul Austro-Ugar în 1766, prima cartare a Transilvaniei, apar întinse plantaţii de viţă de vie pe dealurile din Jelna.
Pastorim cu drag 26 de hectare de vita-de-vie, varsta medie fiind de 5 ani, iar soiurile pe care le avem sunt: Sauvignon Blanc, Feteasca Alba, Feteasca regala, Muscat Ottonel, Pinot Noir.
Urmeaza sa mai plantam Feteasca neagra, Merlot si Cabernet Savignon, precum si putin Novac sau negru de Dragasani, in timpul anului 2018.
Suntem o crama mica artizanala, de familie, producem undeva la 80.000 sticle anual si planuim ca pe masura ce via se va maturiza sa crestem pana la 100.000-120.000 sticle pe an.
Vezi mai multe produse
În zona D.O.C. Târnave Jidvei, sub denumirea Jidvei, se produc unele dintre cele mai apreciate vinuri și spumante românești. Calitatea acestora este confirmată, an de an, de medaliile obținute la prestigioase competiții internaționale. Vinurile Jidvei au fost distinse în ultimii 10 ani cu peste 500 de medalii. Începând cu anul 1999, beneficiile tehnicii moderne au venit să sprijine valorificarea tradiției, grație investițiilor care au urmărit optimizarea proceselor tehnologice din crame, pentru a asigura calitatea şi tipicitatea vinurilor noastre.
Jidvei dispune de patru crame situate la Jidvei, Tăuni, Blaj și Bălcaciu, dotate cu cele mai performante echipamente și cu o capacitate de stocare impresionantă de peste 35 de milioane de litri. În aceste crame, grație artei oenologilor noștri, dar și echipamentelor și tehnologiilor de ultimă generație, Jidvei produce, an de an, vinuri de calitate, care păstrează vocația arealului viticol (terroire viticole).
Vezi mai multe produseToate vinurile Kelaru sunt îmbuteliate în serii limitate între 500 și 5000 de sticle în funcție de soi și condițiile climatice respective fiecărui an.
Dragostea pentru natură, respectul pentru tradiție, încrederea în viitor sunt garanția calității vinurilor marca Casa Bunescu cu Denumire de Origine Dealu Mare.
În anul 2015 am început comercializarea vinurilor sub denumirea KELARU.
Vezi mai multe produseO poveste despre o familie originară din Italia. Adânca pasiune moştenită de generaţii de viticultori, a stârnit încă o dată dorința de a investi în viticultură, reînfiinţând vii noi în arealul viticol din Lechinţa, un pamânt fermecat în inima Transilvaniei. Crama a fost înfiinţată în anul 1962. În interior se procesau strugurii din podgoria Lechinţa cu o capacitate de stocare de 20.000 de hectolitri de vin cu Denumire de Origine. Am achiziţionat crama în anul 2015, şi, de atunci, a început practic povestea noastră și a brandului Lechburg.
În Cramă se maturează exclusiv vin DOC certificat Bio, din care, 20% vin rosu și 80% vin alb. Filozofia noastră de lucru e bazată pe asigurarea unui echilibru corect între tradiție și progres, formulă performantă care asigură condițiile pentru a obține vinuri de înaltă calitate, vinuri niciodată banale. Bazinele de beton recuperate și modernizate împreună cu retehnologizarea liniilor de producție sunt dovezi cât se poate de clare ale amestecului fericit și eficient între vechi și nou.
Vezi mai multe produse
Da Vinci a înțeles cum să obțină vin de înaltă calitate prin observarea meticuloasă a tuturor fenomenelor naturale care duc la maturarea deplină a fructelor pe viță și inventarea de instrumente și tehnici de optimizare a transformării strugurilor în vin. După ani de studiu, am reconstituit o metodă de vinificație dedusă din indicațiile Geniului, numindu-o Metodo Leonardo®: am înregistrat-o și o păzim cu gelozie, pentru că este cheia calității vinurilor noastre. Astăzi, Metodo Leonardo® este protocolul nostru – exclusiv și confidențial – și este aplicat producției de colecții de vinuri care reprezintă un superlativ in producția de vin italiană.
Avem sediul în Vinci, iar de ani de zile ne-am angajat să redescoperim, recuperăm și continuăm toate cercetările științifice începute de Da Vinci în vinificație, cu scopul de a crea o versiune modernă, actualizată a metodei sale de vinificație, folosită acum pentru producția de vinuri excelente sub marca Cantine Leonardo da Vinci. Suntem o uniune a cramelor italiene cu misiunea de a promova istoria și excelența vinificatoare a fiecărui teritoriu, printr-o combinație modernă de proiecte de vinificație, cultură și enogastronomie, pentru a spune povestea Geniului vinului în fiecare zi.
Vezi mai multe produse
În drumul complex ce începe de la îngrijirea viței de vie, la strugurele potrivit de cules și bineînțeles apoi la vin, la domeniul Licorna Winehouse nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Cu toate că acești pași par a fi controlabili, procesul de transformare este unul magic. Multitudinea de factori ce influențează procesul de creare a vinului pare greu a fi stăpânită.
Totuși, cu atenție sporită, profesionalism, și cu timpul alături, construim VINUL care să conțină razele soarelui, picăturile ploii și căldura pământului
Gamele Licorna Winehouse sunt: SERAFIM, LICORNA, BON VIVEUR, ANNO, ANNO 5, Vinuri pentru desert.
Vezi mai multe produsePăstrăm tradiția transilvăneană în viticultură și valorificăm potențialul zonei prin vinuri unice, din struguri recoltați manual și prelucrați cu aceeaşi atenţie cu care i-am vegheat până la maturare. Așa cum liliecii se rotesc în cercuri largi deasupra podgoriilor, pentru a proteja via.
Revitalizăm regiunea viticolă Lechința și ducem mai departe tradiția vinului transilvănean, moștenită de la coloniștii sași, care încă din secolul al XIV-lea au cultivat via la poalele munților Carpați.
În fiecare sticlă de vin Liliac regăsești angajamentul, atenția, comuniunea cu spiritualitatea, cu pâmântul și clima transilvăneană, decantate prin experiența austriacă și tehnica inovativă de vinificație.
Folosind tehnici moderne, oenologii noștri scot la iveală esenţa strugurilor autohtoni, copți sub soarele blând al Transilvaniei și culeşi manual din via care se întinde pe 52 de hectare.
Realizăm procesul de vinificație în condiții optime pentru producția unor sortimente albe, rose și rosii de cea mai bună calitate, care captivează cu buchetele lor proaspete, elegante şi parfumate.
Vezi mai multe produseLUCACI - CRAMA URBANA din Bucuresti
Dintr-o productie limitata, de serie mica, fara compromisuri. In mica noastra crama urbana scriem povestea inedita a unui vin produs in inima orasului, in vechea mahala Lucaci. Selectam atent strugurii culesi manual din podgorii renumite din tara, ii procesam cu rabdare si fara presare. Nu ne abatem de la respectarea traditiei in vinificatie, iar ca rezultat avem productii limitate de o integritate aparte.
Vezi mai multe produseIstoria casei de șampanie Mangin & Fils datează din prima jumătate a secolului XX. La acea vreme, Gabriel și Fernande erau producători de vin roșu și își vindeau producția în cafeneaua lor, care era singurul loc de întâlnire din cătunul „Le Chêne La Reine” din apropiere de Leuvrigny. Ulterior, șampania a început să obțină recunoaștere mai ales peste hotare. , iar munca în podgorii a crescut, ceea ce l-a împins pe Gabriel să-și livreze producția către case mai mari de șampanie, precum Krug.
Copiii lor René și Andrée (a 2-a generație) și-au oprit munca la cafenea și producția de vin roșu pentru a se îndrepta către șampanie: s-a născut Champagne Mangin-Bertrand!
Bernard și Françoise (a 3-a generație) și-au dezvoltat comercializarea în anii 1980 și au numit-o Champagne Mangin & Fils. Fiecare generație a adus îmbunătățiri în podgoriile, procesul de vinificare și reputația vinurilor lor.
Astăzi, afacerea de familie Mangin & Fils este condusă de Cédric Mangin (a patra generație) și numără în total patru angajați cu normă întreagă.
Regiunea viticolă de șampanie extinsă pe mai bine de 80 de kilometri, Valea Marnei ascunde o mare diversitate de terroirs și deci și de șampanie. Viile noastre sunt plantate în municipiile Leuvrigny și Moussy pe subsol de calcar din bazinul Parisului, precum și pe cretă. Solurile in functie de zone sunt compuse din argile, marne si diverse calcare.
Această diversitate de terroir-uri contribuie la tipicitatea vinului din Valea Marnei.
Vezi mai multe produse